Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din septembrie, 2017

Pure Stem de la Green Lab

După ce am testat gama Pure Stem pentru ten de la Green Lab Cosmetics de mai bine de două săptămâni, a venit momentul mult aşteptat să vă vorbesc puţin despre ele!

Ca o mică introducere, această gamă conţine 3 produse şi anume: crema de zi, lapte demachiant şi cremă de noapte. La început nu ştiam nimic de aceste produse, nici nu prea auzisem de ele, însă am văzut că sunt destul de populare pe Instagram, şi am vrut să le încerc şi eu.
Produsele au ingrediente foarte bune, ma surprins ambalajul acestora şi se vede că totuşi au fost gândite ok. Puteţi să le comandaţi direct de aici.




Formulele produselor sunt extrem de curate iar ingredientele sunt benefice pentru piele, conţin vitamine, ulei din sâmbure de struguri şi multe altele. Preţurile sunt foarte accesibile, demachiantul 26 lei iar cremele 48-49 lei. Parfumul acestora deşi se simte, nu foarte puternic, mie îmi place foarte mult şi nu am o problemă cu asta.

Laptele demachiant are o textură cremoasă, este prima dată când folosesc un a…

Serozinc La Roche Posay

Acum de ceva timp a avut loc lansarea spray-ului pentru faţă Serozinc de la brand-ul La Roche Posay, şi nu ştiam dacă merită sau nu să-l încerc, însă am primit unul în variantă mini pentru testare. Având în vedere că era pentru tenul gras, iritaţii şi pentru micile imperfecţiuni ale tenului, m-a făcut chiar curioasă.

Ingredientul de bază al acestui produs este Sulfatul de Zinc. Un ingredient favorit al medicilor dermatologi şi al farmaciştilor, zincul are atribute multiple asupra pielii precum:  - Matifiere  - Purificare - Calmare - Anti-oxidare
Cum îl folosesc?
Serozinc se aplică pe tenul curat şi demachiat bineînţeles. Eu îl folosesc dimineaţa pentru a-mi revigora tenul şi pentru al matifia. Ştiţi probabil că m-am confruntat cu o acnee destul de urâtă, iar acest spray m-a ajutat foarte mult zilele astea pentru a scăpa de aceste imperfecţiuni şi senzaţii de arsură. Rezultatele au fost foarte bune iar coşurile s-au vindecat rapid. La mine a funcţionat de minune, şi se poate …

Noua colecţie "Nail Laquer" de la Melkior

Tu ce culori porţi în această toamnă pe unghii?
Cei de la Melkior au lansat astăzi colecţia de oje pentru toamnă.. şi produsul de care sunt cea mai încântată este Base coat-ul care a venit împreună cu ele. Nuanţele sunt puternice, îndrăzneţe, seducătoare, tocmai pentru a realiza o manichiură modernă.


Noua gamă conţine 4 variante cromatice:
-Ojă lucioasă Magnetic
-Ojă lucioasă Pacific Blue
- Ojă lucioasă Trust Me
- Ojă perlată Purpur ( nuanţa pe care am testat-o )


Încep cu Base Coat-ul( link aici ) deoarece el trebuie aplicat înainte de ojă. Sincer acest produs mi se pare ideal şi aplicat singur deoarece arată super pe unghie. Acest Base Coat are multe 9 beneficii:
1. Este bază protectoare pentru unghii.
2. Albeşte şi iluminează unghiile.
3. Este o bază nivelantă pentru unghii.
4. Are rolul de a întări unghiile.
5. Se absoarbe repede în unghie.
6. Asigură creşterea aderenţei lacului de unghii.
7. Prelungeşte rezistenţa lacului de unghii.
8. Accelerează creşterea unghiilor.
9. Prot…