luni, 31 august 2020

4 Tricouri lejere purtate vara aceasta

Salut dragile mele! Parcă nu demult v-am prezentat ultima comandă de pe site-ul Femme Luxe, ce-i drept am fost și în vacanță iaar cu pozele am sosit mai târziu. Cred că într-o săptămână a și ajuns, fapt ce ma bucurat enorm. Vara mereu aleg ceva lejer, un tricou și un pantalon, scurt sau lung, depinde. În categoria "T-shirts" veți găsi o multitudine de tricouri, am încercat să iau culori și modele cât mai diferite și de data aceasta.

Primul mi l-am dorit tare mult, este super colorat, strigă a vară și l-am asortat cu o pălărie. Un outfit perfect pentru a ieși la o plimbare zic eu. Și acum să vă spun ceva comic, când a ajuns avea la mâneci niște bureței, mereu fetița mea taie etichetele jos, iar când ia văzut pe acei respectivi a decis că locul lor nu e acolo. Dar e ok și fără, se poate purta, nici nu se observă. :))) 

Un alt tricou este acesta pe galben cu imprimeu "Champion 96", și recunosc că l-am luat datorită culorii. Este foarte lejer, din bumbac, mânecile sunt unpic cam lunguțe dar nu e o problemă atât de majoră. Din nou minunata mea pălărie care mă ferește de soare iar poza este făcută la un graffiti. 


Un alt tricou este acesta pe negru și un imprimeu care nu prea l-a mai văzut pe site, dar mă bucur că mai aduc și noutăți. Este frumos de altfel, l-am scos la o mică plimbare pe dig la noi în oraș și cu siguranță îl voi purta de multe ori de acum.


Ultimul articol care îmi place mult este acest top care poate ar merge și cu niște pantaloni lungi de blugi sau "joggers". Am reușit să îl duc cu mine în vacanță, e lejer, cu acele drăguțe volănașe iar peisajul unde e făcută poza e absolut minunat. Dacă tot se apropie toamna poate aș mai lua și câteva seturi "loungewear". 


Am fost super încântată de comandă și de faptul că am reușit să le port pe toate în concediu. Abia aștept să văd ce noutăți mai apar pe pagina lor căci de mult timp nu am mai făcut un research. Ne auzim dragilor! Până atunci să îmi spuneți voi cum ați petrecut săptămâna asta și cum vi se par ținutele mele? 

marți, 25 august 2020

MIX de arome fructate NALA | Cosmetice Naturale

Bună dragile mele! Astăzi avem un articol mega dulce, după cum vedeți vorbim despre produsele de la NALA. Nu cred că există fată care să nu fi auzit de aceste cosmetice naturale și mă bucur enorm deoarece câteva din noutățile lor au ajuns și la mine. 

Toate produsele au venit într-o cutie roșie, iar când am desfăcut-o, arome proaspete de fructe au învăluit camera. Struguri căpșuni, prune și liliac, ce ziceți?

Sarea efervescentă pentru baie cred că miroase cel mai frumos, este prima pe care o am cu sclipici, încă îmi e milă să o folosesc ce e drept. Conține struguri roșii, are un miros plăcut, relaxant, potrivită pentru un Spa la tine acasă. Am mai avut arome de kiwi, căpșuni, liliac și toate mi-au plăcut mult.

Spray-ul cu căpșuni este o lansare nouă, alături de celelalte variante cu pomelo și papaya. Se poate folosi pe tot corpul, este fructat și îți dă o senzație de răcorire după ce îl aplici. De asemenea hidratează corpul iar dintre cele 3 arome aceasta m-a nimerit la fix, găsiți alte variante aici

Gama cu aromă de prune

Conține 3 produse: gel de duș, exfoliant și șerbet pentru corp. Despre geluri nu am ce să vă spun, miros frumos, curăță delicat și pielea și fac super multă spumă. De asemenea este îmbogățit cu extract de  aloe vera ce controlează nivelul de hidratare și întăresc bariera naturală  de protecție a pielii. 

Exfoliantul cu sare îl folosesc odată pe săptămână și îl iubesc. Pentru mine este un produs esențial deoarece regenerează pielea și înlătură celulele moarte. Hidratează în profunzime și îmi place că pielea nu se simte uleioasă după utilizare. Are și o culoare tare faină toată gama. Setul îl găsiți aici

Serbetul este super aromat, textura este una lejeră, o cremă ușoară tip gel, puternic hidratantă și revigorată. Se absoarbe repede, nu lasă urme grase și este potrivit pentru utilizarea zilnică. 

Spuma de baie cu liliac completează ritualul perfect pentru relaxare. Mereu când fac băi lungi spuma este nelipsită, iar dacă are și un miros minunat parcă mă simt în vacanță. Acesta face baia mult mai plăuctă, îți creează un sentiment de comfort și lasă pielea plăcut parfumată. Spuma este bogată, ce altceva îți mai poți dori? Poate și un pahar de vin sau o carte, bine spun?

Crema de mâini și unghii a fost ceva nou pentru mine, dar este binevenită deoarece mâinile mele sunt uscate mai mereu iar unghiile mega fragile. Este mega hidratantă, și chiar mă așteptam deoarece are în compoziție mușețel, unt de mango și gălbenele. De când o am ocupă loc de cinste pe măsuță, și o utilizez atât dimineața cât și seara. Untul de mango conține acizi grași, vitamine și antioxidanți cu proprietăți de protecție, regenerare și hidratare. Extractul de mușețel și gălbenele calmează pielea, lăsând o senzație de comfort și catifelare. 


Ce e mai bun am lăsat pentru final, și anume uleiul strălucitor pentru corp cu grepfruit. Este un must have în această vară, l-am și luat cu mine în vacanță, la piscină și pot spune că sunt îndrăgostită de felul cum îți lasă pielea după aplicare. Pielea efectiv radiază, strălucește în razele soarelui, de asemenea conține și 6 uleiuri esențiale ce îți hidratează pielea. Îmi place că se absoarbe repede și nu lasă urme grase, nu uitați însă și de aplicarea unui SPF înainte. 

Cam acestea au fost toate bunătățile testate de mine, cu siguranță v-am stârnit și eu vouă apetitul pentru shopping! La mine e super că am și magazin Nala în oraș, dar dacă nu aveși nu e problemă, le găsiți și pe site-ul lor cu diferite reduceri. Voi ce bunătăți preferați de la ei? 

luni, 24 august 2020

Protecție pentru o vacanță fără griji!

Bună dragile mele și bine v-am regăsit! Mai este puțin până voi merge în vacanța mult așteptată. Anul acesta mi-am propus să fac un mic tur al României și să ajung la mare bineînțeles. Bagajele în mare parte sunt pregătite, haine, machiaje și evident protecție solară. Pentru că aveam eu o dorință în a testa produsele de la brandul Collistar sau Biotherm am zis să mă uit pe site-ul Douglas

Zis și făcut, când am intrat am observat și faptul că până în 31 august au și promoție 25% reducere pentru protecția solară și after sun, așa că momentul oportun de comanda ceva este acum. 

Poate încă vă întrebați de ce este atât de importantă protecția asta? Ei bine luna trecută am experimentat chiar pe pielea mea, am ieșit cu treburi prin curte la țară fix atunci când soarele era mai puternic. Au fost de ajuns 2 ore pentru ca pielea mea să se înroșească iar apoi săptămâni întregi să mă confrunt cu uscăciunea pielii și mâncărime. Este important să știți că pielea deschisă la culoare, ca și a mea de altfel are nevoie de măcar un SPF 30, iar ce mi-a sărit mie în ochi este acest set de îngrijire Active Protection Sun Cream Set SPF30.

Chiar îmi place setul acesta de 2 produse deoarece conține și o cremă în format destul de mare,150 ml rezistent la apă, ce hidratează și hrănește în același timp, având o cremă ultra delicată. Al doilea produs este un After Sun ce fixează și prelungește bronzul. Se poate folosi zilnic după expunerea la soare și la sarea din apă, fiind formulat cu extracte de plante pentru a curăța blând pielea. 
Chiar m-aș bucura să mă bronzez și eu anul acesta puțin!  

Trecem mai departe, vă spuneam și de dorința de a testa produsele Biotherm, iar dacă nu preferați loțiunea există și variantă tip spray cu protecție solară. De data aceasta m-am gândit și la un SPF50, știu că spray-ul pare mai ușor de aplicat, acuma fiecare după preferință. Acesta are rolul de a proteja proteja și repara pielea fragilă, de a hrăni, de a intensifica bronzul. Cu siguranță după folosirea acestui produs cu textură de lapte pielea va rămâne super radiantă, elastică, așa cum v-o doriți voi. 



Și pentru că Douglas este o parfumerie foarte cunoscută, nu se putea să nu vă prezint parfumul care îmi place de mult timp, La Vie Est Belle iar aroma lui gurmandă și intensă mă face să îl aplic mereu. De când am testat o mostră am știut că acesta va fi un parfum semnătură pentru mine, eu sunt o mare iubitoare de arome florale, este foarte feminin, îmi oferă încredere și  îmi aduce zâmbetul pe buze. 

Printe primele note se numără esența de coacăze negre și pere dulci. Inima compoziției pulsează note de iris, alături de iasomie și flori de portocal. Iar la bază are tonka, patchouli, praline și vanilie.
Sună atât de delicios așai? Drept urmare sper că v-ați prins, vine cu mine în poșetă oriunde, fie că e vacanță sau servici. 


Dragile mele cam atât pentru astăzi. V-am prezentat câteva produse faine, tot ce mai rămâne este să plecccc!!! Sper totuși că v-am fost de ajutor acum pe ultima sută de metri. Sunt curioasă dacă voi mergeți anul acesta în vacanță și unde? Voi ce bunătăți ați mai comandat de pe site-ul Douglas?  
Sper că veți avea și voi protecția solară în geantă! 

duminică, 16 august 2020

Shopping produse Avon | Recomandari

Bună dragile mele și bine v-am regăsit! Îmi era tare dor de vremea liceului când îmi comandam o groază de produse Avon, fiind foarte accesibile iar unele dintre ele pot spune că și acum le iubesc.

Mereu aveau lansări tare interesante, mai ales în materie de parfumuri și geluri de duș. Fiindcă site-ul Notino îmi este mereu la îndemână am zis să plasez o comandă cu câteva necesare. Mi-a fost greu să aleg un parfum, îmi doream ceva nou pentru acest sfârșit de vară așa că am cumpărat o noutate ce s-a lansat recent.

V-am povestit de multe ori că în materie de parfumuri aleg ceva mai floral, fructate sau fresh. De data aceasta am mers pe ceva mai feminin, perfect pentru zi, și anume Avon Artistique Magnolia en Fleurs

Note de vârf: bergamotă, piper roz. 

Note de inimă: gardenie, iasomie, magnolie. 

Note de bază: mușchi, mosc, lemn de santal.


Eu am ales această variantă, evident în gamă mai există și ceva cu patchouli, dar pentru mine am făcut chiar o alegere potrivită. Mă face să mă simt atât de relaxată, parcă într-o gradină cu flori. 

Trecând mai departe, nu e ceva nou că iubesc spumantele lor de baie și gelurile cremoase, drept urmare mi-am făcut și un mic stoc. Am optat pentru arome de cireșe și petale de iasomie. I-am luat și fetiței mele un șampon din gama pentru copii și chiar face treabă bună, curăță și lasă un miros plăcut. 

Tot la ei veți găsi și măștile textile ce vin în diverse variante, eu am preferat-o pe cea hidratantă. Ambalajele sunt atât de fancy încât le-aș lua pe toate. Un plus e că sunt tip șervețel, eu doar spre genul acesta întind mâinile. Alte produse de skincare în afară de un ser cu Vitamina C nu prea am achiziționat, însă de ele per total sunt  mulțumită. 

Cum părul meu are nevoie de volum am zis să cumpăr și un spray ce să îi dea părului acel aspect mai voluminos. Se agită bine după care aplici pe părul uscat și masezi, de asemenea lasă și un parfum plăcut, discret. Practic este un spray ce întărește firul de păr.

Cam acestea sunt produsele ce le utilizez foarte des de la acest brand și care le-am luat în această comandă. Sunt curioasă dacă voi aveți preferate de la Avon și care sunt acelea. Cum vi se par cele achiziționate de mine? Curând pe canal vă prezint și un mic Haul așa că stați pe aproape! Pupici:*


sâmbătă, 15 august 2020

Tinuta vestimentara | Sezonul cald | Bonprix

Saluuuut fete frumoase, îmi era enorm de dor să povestesc cu voi! Astăzi sunt mega happy deoarece comanda mea de la Bonprix a ajuns în întregime. De ce spun asta? Păi..comandasem 3 piese, o rochiță, niște sandale lejere și un rucsac, că mereu car casa după mine. Rochița, s-a lăsat cam așteptată, deși scria pe site că va fi livrată doar în 3 săptămâni, am zis să stau cuminte până ce vine.
Puteam cumpăra și altceva, într-adevăr, dar mie când mi se pune pata pe una, eu aia o vreau :)).

Rucsac și sandale comode

Începem cu acestea două, dacă tot au ajuns repejor. Fiindcă este vară m-am gândit să îmi cumpăr o pereche de sandale. Nu voiam să investesc mult, dar totuși am găsit ceva frumos la preț bun. M-a atras la ele îndeosebi acei franjuri negri, dar și faptul că sunt destul de simple.
Fiind negre le pot asorta la mai orice și asta mă bucură, fie că port rochițe, pantaloni, salopete. De asemenea sunt comode, parcă nici nu le-aș avea în picioare, iar acum că tot sunt temperaturile astea mari, eu le consider un must-have.


Trecem și la rucsac, care în poză mi se părea sincer mai micuț. Dar am avut surpriza să fie mare și încăpător așa cum își dorește orice mamă. Am optat pentru rucsac deoarece îmi e mai simplu atunci când ies la plimbare sau cumpărături cu fetița mea. Print-ul îmi place maxim, de asemenea are două buzunare, unul mare și unul mai micuț, pentru telefon, chei, etc. În sfârșit pot să car o mulțime de lucruri cu mine, iar voi mămicile știți prea bine despre ce vorbesc.


Rochița cu dantelă

Pentru sezonul cald iubesc să port rochițe cât mai vesele, vaporoase și în care să mă simt frumoasă. Ei bine aceasta cu dantelă este una dintre ele. În primul rând mi-a plăcut culoarea mult, bleu-floral și recunosc, că arăta tare bine pe model. Sus este fixată cu niște bretele, în talie un fel de elastic, are print floral și multă lume mi-a făcut complimente purtând-o, da, chiar sunt o dulce. Când a sosit acasă eram atât de nerăbdătoare să văd dacă îmi vine, luasem o mărime mai micuță, 32-34 parcă dar e super potrivită. Îmi place atât de mult, pentru vara aceasta va fi un must-have, urmează să merg la mare dar cu siguranță pe plajă îmi voi face niște poze de vis în ea. 




Sunt curioasă dragele mele cum vi se par articolele achiziționate de mine? 
Ați fost în vacanță anul acesta? O zi minunată să aveți!


miercuri, 12 august 2020

Sa ai curajul sa iti doresti mai mult | Recenzie

 Bună dragile mele și bine v-am regăsit! De curând am început o nouă carte și pentru că mi-a plăcut extrem de mult am zis să vă povestesc despre ea. "Să ai curajul să îți dorești mai mult" scrisă de o dragă prietenă care este și bloggeriță în același timp, Anca Moraru. Este o lectură ușoară, aș fi terminat-o chiar și în două zile dacă aveam mai mult timp, drept să vă spun de la capitolul 10 am și ajuns la final în aceași zi.

"Acest roman prezintă povestea unei femei ajunsă la aproape 40 de ani, Celeste Northon care este prinsă într-o relație toxică ce îi afectează prezentul. Prinsă între iubiri trecute și prezente, dragostea pare să îi scape scape printre degete. Va găsi ea oare iubirea pe care și-o dorește? Va reuși să scape de umbrele trecutului și să trăiască prezentul?" 

Romanul te acaparează încă din primele pagini, este o poveste cu multe răsturnări de situație neprevăzute, și totul începe descris frumos, iubirea care s-a înfiripat atât de repede între Celeste și Mark, surprinzător fiind faptul că deși el avea o soție acasă.

"Nu discutasem niciodată despre EA, era un subiect tabu, iar el din politețe evita răspunsurile. Suntem noi doi acum și restul nici numai contează."

"Apartamentul meu devenise cuibușorul nostru de nebunii.. avea un dulap doar al lui, unde își adusese câteva haine.. își lăsase amprenta peste tot, nu doar în inima mea."

În cei 5 ani de relație ai lor păreau un cuplu în adevăratul sens al cuvântului, o însoțea de asemenea la evenimente însă cum lucrurile scapă de sub control uneori, inima Celestei este frântă. 

Își face apariția un alt personaj, Tom, scriitor de asemenea și par a forma un cuplu destul de drăguț, deși se gândea că nu va mai putea iubi din nou. Totul venise de la sine, natural, doar de asta avea nevoie nu? Stabilitate, un bărbat care să îi fie alături, o viață împreună. 

Ce m-a surprins mult, când totul credeam că este așezat la locul lui, sunt pe urmă mesajele de la Mark, care îi spune că se află în spital, că a divorțat de soție și își dorește să îi mai acorde o șansă. Îi mărturisește că nu poate trăi fără ea, deși a înțeles asta mult prea târziu. Ce credeți că face Celeste? Fuge la spital, lăsând în urmă o persoană care o iubește, urmând a fi dezamăgită din nou, atunci când acesta iese la cină la părinții lui cu fosta soție.

"-Mama mea nu știe că am divorțat, nici nu i-am spus că e foarte bolnavă. "

"Devenisem patetică, înșelată de iubit, nedorită de fostul iubit.."

Când decide să își facă ordine în viață apare un bărbat, medic pediatru, David, frumos, deștept așa cum afirmă ea. Crăciunul l-a petrecut alături de el și familia lui care păreau că o iubesc pe ea. Brusc apare și faptul că acesta urma să aibă un copil de care nu știa cu fosta iubită. 

"Am înlemnit. Am crezut că nu aud bine. Am crezut că e un vis urât, dar nu era. Știam că aici avea să se încheie totul".

"Am învățat că marile povești de iubire sunt doar în filme și cărți, dar mi-aș dori o astfel de poveste. Am învățat însă că în iubire nimic nu e simplu, că uneori te pierzi pe drum.. sau poate că povestea mea încă nu s-a sfârșit mai are multe căi încâlcite."

Într-adevăr multe o mai așteaptă pe Celeste. Finalul m-a lăsat cu zâmbetul pe buze, și mă bucur că a avut curaj să își găsească totuși calea după atâtea dezamăgiri. 

Alături de cine credeți că își va găsi iubirea? Veți afla asta doar dacă o citiți și voi. Abia aștept și noi publicații de la Anca, aceasta fiind prima ei carte chiar este una reușită. O puteți găsi și voi aici


duminică, 2 august 2020

3 Tinute | O noua comanda Femme Luxe

Salut dragile mele si bine v-am regăsit! După cum v-ați obișnuit azi revin cu o nouă comandă Femme Luxe ce a ajuns la mine de ceva zile, însă în acest pachet nu știu cum se face de am primit doar 3 din 4 hăinuțe comandate. Mă gândesc că probabil nu au mai fost pe stoc, nu știu, așa că azi vă prezint doar două rochițe și un set.

Vă promisesem în articolul trecut că voi merge și pe ceva mai elegant, drept urmare rochița roșie mi-a sărit în prim-plan. Mărimea comandată a fost S, îmi vine ață, probabil îmi era bun și un M fiindcă mi se pare puțin cam scurtă. Dar din câte vedeți se așează frumos pe corp, îl pune în evidență iar culoarea asta de roșu aprins îmi place maxim. Este mega potrivită pentru sezonul acesta cald, așa că voi încerca să o port destul de des, singurul dezavantaj fiind faptul că în partea de jos are acele decupaje transparente și riști să se vadă lenjeria intimă.



A doua rochiță mai deosebită aș putea spune se potrivește mai mult seara, cel puțin așa o văd eu. Eram tare indecisă pe ce culoare să cumpăr, am rămas totuși la roz. M-a atras la ea faptul că avea o mânecă bufantă ce o făcea să pară mai specială. Îmi place că are bretele transparente și nu cade jos la fel ca alte modele pe care le-am avut, deci stă fixată.


Trecem și la setul din două piese "loungewear" ce era disponibil pe multe culori, da creierul meu a zis că vrea fix negru. Îmi vine mănușă însă și achiziția e super bună, pantalonul este cu talie înaltă iar partea de sus este un crop. Iubesc seturile astea, mai am în plan să iau câteva, numai bune de ieșit sau stat pe afară.


Ce aș dori să îmi mai cumpăr sunt câteva tricouri, categoria "t-shirts", am văzut la mai multe fete că au scos și niște variante tare colorate, iar modelele par să îmi placă la nebunie. Cred că în vacanță ce urmează vor fi numai perfecte. Și ceva pantaloni ar fi buni, dacă aș găsi blugi ar fi mult prea fain, "joggers" deja mi-am luat, deci vedem comanda viitoare.
Sunt curioasă cum vi se par hăinuțele din această comandă?