duminică, 28 octombrie 2018

Imunitate, energie şi vitalitate! Află ce consum eu!

Bine v-am regăsit fetelor!
Astăzi puţin mai bine decât ieri şi am să vă spun imediat de ce şi cum. V-am spus că zilele astea m-a trăsnit o răceală destul de grea, medicul a vrut să îmi scrie până şi antibiotice, dar fiindcă trebuie să-i dau lui bebe lăptic am zis pas, mă tratez natural!
Ceai, miere, lămâie, de dimineaţă până seara, şi cam aşa câteva zile, până am mers la control şi rezultatele au fost mai bune! Fericire mare pe mine vă vine să credeţi! De când eram mică am avut o imunitate foarte scăzută, luam vitamine, şi la nevoie în sezonul mai rece începusem cu miere.
Până acum am încercat diferite varietăţi: miere de salcâm, miere de tei, miere de lavandă, miere de rapăiţă, şi acum au sosit la mine încă două varietăţi: Mierea cu lăptişor de matcă şi mierea cu extract de strugure.



A fost pentru prima dată când le-am încercat, deşi de lăptişor de matcă am mai auzit în trecut. Hai să vă spun totuşi şi câteva beneficii ale acesteia:

  • este o adevărată armă cu care sistemul imunitar este întărit şi organismul pregătit să facă faţă infecţiilor sau viruşilor la care este supus
  • este considerat elixirul frumuseţii, al tinereţei şi al sănătăţii, fiind un produs foarte de preţ al stupului
  • conţine un număr mare de antioxidanţi, vitamine, minerale, enzime, coenzime
  • ne asigură un plus de energie, este excelent în caz de epuizare psihică sau fizică

Cum îl utilizez eu? 
Cura cu lăptişor de matcă în combinaţie cu miere ţine cam 30 de zile. De obicei iau câte o linguriţă dimineaţa, înainte să mănânc. Dacă e să îmi fac ceai pe parcursul zilei, pun şi atunci câte puţin, doar după ce este puţin răcit, altfel işi poate pierde din proprietăţi. Cu această miere se poate indulci şi cafeaua ( în loc de zahăr ) sau cum mai fac de obicei, în iaurturile naturale care le prepar acasă. Amestecul este tare plăcut la gust, se poate administra şi copiilor care nu au poftă de mâncare. 
Concentraţia lăptişorului de matcă este de 2%, ideală pentru stimularea imunităţii, gustul fiind astfel delicios şi foaaaarte dulce! 


Buun, am terminat, acum trecem la partea a doua de care sunt prea entuziasmată, şi anume mierea  antioxivita, cu extract din strugure. Mierea asta sincer e jos pălăria! Aşa gust...aşa aromă, hmm.. chiar nu am încercat, până şi culoarea este puţin diferită, parcă roşiatică. Vă spun sincer că le-am cam folosit cu zgârcenie, deoarece nu am vrut să se termine repede, dar prima dată când o văd cu siguranţă o cumpăr! 



Beneficii:
  • ajută în lupta cu radicalii liberi, stresul şi îmbătrânirea prematură
  • normalizează tranzitul intestinal
  • este un aliat în combaterea hemoroizilor
  • protejează ficatul
  • prezintă activitate antitumorală 
  • are efect antibacterian şi activitate antivirală
Eu sper din suflet că v-am îndulcit cu acest articol.
Pe site-ul celor de la Apidava veţi găsi aceste produse minunate şi bineînţeles alte produse apicole foarte bune şi sănătoase pentru toţi membrii familiei!


duminică, 21 octombrie 2018

Cât de importantă este demachierea?

Consider că demachierea este cel mai important pas din îngrijirea tenului, care ar trebui să îl respectăm cu sfinţenie. Indiferent că te machiezi sau nu, faţa trebuie curăţată foarte bine. Rolul principal al demachierii este de a ţine pielea feţei cât mai tânără, vreme îndelungată, deoarece produsele cosmetice pe care le folosim pot accelera apariţia ridurilor.

Ce se întâmplă dacă nu te demachiezi?

Tenul va părea mult mai obosit, lipsit de strălucire, şi probabil vor apărea şi ceva monstruleţi pe faţă, cum ar fi coşurile. Porii se încarcă cu multe substanţe, praf, microorganisme din jur. Odată ce porii sunt blocaţi, pielea nu poate elimina rezidurile generate de procesele oxidative din corp, şi asa se poate creea un blocaj. Noaptea organismul se regenerează, aşa că noi trebuie să îl ajutăm, nu să îi punem piedici.
Buzele au şi ele nevoie de demachiere, dacă aţi aplicat mai ales un glos sau un ruj mat. Nu cred că vreţi ca a doua zi ele să fie deshidratate, crăpate sau uscate. Deseori după demachierea lor aplic un balsam de buze emolient, pe bază de miere care mă ajută foarte mult. Să nu uităm şi de pleoape, pentru a nu te trezi cu ochii inflamaţi şi roşii. O singură dată am adormit cu mascara pe gene, şi aşa le-am distrus, a doua oară nu s-a mai repetat oricât de obosită aş fi!

Recomandări privind demachiantul

De obicei am la îndemână o apă micelară, cu care reuşesc să îndepărtez perfect tot machiajul, sau impurităţile. Momentan o folosesc pe cea de la LGranier care vine în cantitate de 400 ml. În trecut am folosit şi lapte demachiant, şi vă recomand dacă aveţi tenul mai sensibil, apă micelară de la Garnier cu care m-am înţeles foarte bine, cea de la Farmec şi ar mai fi multe. Aveţi grijă să o luaţi pe cea potrivită tipului vostru de ten. 
Totodată după acest pas să nu uitaţi de hidratarea tenului, cu o cremă specială. Eu obişnuiesc să aplic înainte şi puţină loţiune tonică pentru a mă asigura că toate impurităţile au dispărut.

  

Este bine de ştiut că pentru a avea un ten luminos, sănătos, este nevoie să avem un ten curat. Demachierea este un pas important pentru păstrarea  tenului într-o stare perfectă. Sper că v-am fost de ajutor cu acest articol. Voi ce produse folosiţi pentru demachiere?

duminică, 14 octombrie 2018

"Oamenii fericiţi citesc şi beau cafea"- recenzie

De obicei aleg cărţile pe care urmează să le citesc doar după ce citesc o recenzie sau mă uit pe spatele ei, să vă care este esenţa ei. Această carte "Oamenii fericiţi..." am auzit-o lăudată la  multe fete, aşa că m-am uitat într-o zi pe Elefant ( un site foarte fain unde găseşti multe cărţi ), am citit descrierea ei, şi am cumpărat-o!
Autor: Agnes Martin-Lugand
An apariţie: 2016
Editura: Trei
Pagini:176
Preţ: 20,99 lei
Coperta ei m-a atras destul de mult, dar şi descrierea, astfel că în această carte se regăsesc sentimentele şi trăirile pe care le întalneşti într-o viaţă: tristeţe, fericire, încântare, deprimare, dragoste, invidie.


Astfel că povestea debutează în felul următor, Diane este o tânără care şi-a pierdut soţul şi fiica într-un accident. Trecuse un an, dar ea nu ieşise din casă deloc, purta doar hainele soţului ei, se parfuma cu parfumul lui, şi dormea cu pluşul fetiţei. Ea avea o cafenea literară la Paris, împreună cu prietenul ei Felix, care într-o zi îi propune să călătorească împreună.
Tânăra refuză, şi se mută în Irlanda ( dorinţa soţului ei ), unde îl are ca vecin pe Edward, un tip dubios, cu care pe parcurs va închega o relaţie. Se purta destul de urâcios cu ea, dar pe parcurs o ajută, o salvează din ploaie, o ia în casa lui, îi găteşte, apoi o invită pe o insulă un weekend alături de el, fapt care îi apropie tare mult!
Când aceştia se întorc acasă, ajung să se sărute dar la uşă apare aşa numita lui "soţie, Megan", Diane rămânând foarte dezamăgită de el. Sora lui îi explica Dianei care era situaţia defapt: Megan era obsedată de el, îl înşelase, dar refuza să îl lase să-şi găsească fericirea alături de altă femeie. Oare va lupta Diane pentru el? Nu vă spun mai multe...

Romanul se sfârşeşte nu tocmai fericit, Diane se întoarce acasă la Paris. Tocmai de curând am aflat că există şi o continuare a acestei cărţi "Viaţa e uşoară nu-ţi face griji", pe care abia aştept să o citesc.

Concluzii
Eu personal recomand această carte, i-aş da nota 9, este o carte simplă, foarte uşor de citit, am reuşit să o citesc în doar 2 zile. E genul de carte pe care poţi să o citeşti în vacanţă, pe plajă, în tren. Din cărţile acestei autoare ai ce învăţa, plus că a fost pe gustul meu.
Sunt curioasă câte dintre voi aţi citit-o şi cum vi s-a părut?

joi, 11 octombrie 2018

Oje perlate Holo Nails by Melkior

Luna octombrie vine cu veşti bune la Melkior! Ei lansează şi de acestă dată o nouă gamă de lacuri Holografice pentru unghiuţe. Când am primit email, nu ştiam despre ce este vorba, nici nu mă gândeam la oje, dar am rămas plăcut surprinsă când am desfăcut pacheţelul deoarece îmi plac nuanţele extrem de mult. Acum ele se află pe site-ul Melkior şi în toate magazinele Melkior din ţară.


Nuanţele care le-am primit eu sunt: Hologranude şi Holografeel. Culorile sunt vibrante, sidefate, super sclipicioase, aşa cum îmi plac mie. Sincer eu le văd purtabile şi în sezonul iernii, nu doar acum toamna, când le-am aplicat pe unghii m-au dus cu gândul direct la sărbătorile de iarnă!
Holo nails este chiar fanstastic! Acesta se întinde perfect pe unghie, nici nu e nevoie de două straturi, doar dacă doriţi ceva mai intens.



Pe unghiuţele mele rezistă foarte bine cu un Top coat, până la o săptămână, având în vedere că toată ziua spăl vase, şi imi găsesc treburi prin casă! De uscat se usucă foarte repede, având în vedere că nici nu am mereu  timpul necesar să stau să aştept.
Sticluţa standard- 15 ml, costă 40 lei
Sticluţa mini- 4,5 ml, costă 15 lei

Celelaltă nuanţă care s-a mai lansat este Holograviolet şi puteţi să o găsiţi pe site alături de aceste nuanţe. Sunt spectaculoase aceste nuanţe şi prezintă un efect holografic inedit. Conţin particule perlate foarte fine care capătă, în lumină, diferite reflexii. Vi le recomand cu drag!
Vouă care nuanţă vă place cel mai mult?

vineri, 5 octombrie 2018

Toalete fără Tabu cu V.I.Poo

Vă confruntaţi cu mirosul neplăcut din baie? Ei bine iată soluţia salvatoare în noile spray-uri V.I.Poo de la Airwick! Fără tabu-uri, fără prejudecăţi!
Buzztore ne prezintă colecţia V.I.Poo pentru toalete fără miros. Indiferent de parfumul ales ( lămâie, lavandă sau fresh ), odată pulverizat în toaletă, acest spray formează o peliculă la suprafaţa apei, ce neutralizează mirosurile neplăcute şi eliberează un parfum plăcut în aer.

Caracteristici:

- creează un strat ce captează mirosurile la suprafaţa apei
- lasă baia frumos mirositoare
- până la 300 de pufuri pentru 100 de utilizări/sticlă
- sticla de pulverizare mică, convenabilă, fără aerosoli, uşor de transportat

Părerea mea:

Acest produs din punctul meu de vedere îşi face cu adevărat treaba, neutralizează mirosurile neplăcute iar mirosul frumos se păstrează o bună perioadă de timp. Sunt micuţe, încap în orice geantă şi au un design frumos. Preferatul meu este cel cu Lavanda, momentan acesta îl folosesc, apoi cel cu lămâie. Preţul mi se pare destul de bunicel, în jur de 25 lei. Voi aţi văzut aceste odorizante în magazine? 



miercuri, 3 octombrie 2018

Remedii naturale împotriva afecţiunilor aparatului urogenital feminin

Afecţiunile uro-genitale feminine devin din ce în ce mai frecvente şi pot cauza deseori probleme. Este foarte important să menţinem o stare bună de funcţionare a aparatului genital cât şi a aparatului urinar.
Infecţiile urinare se întâlnesc la orice vârstă, şi sunt clasate pe locul 2 după cele respiratorii. Cu precădere în sezonul rece femeile se confruntă cu aceste probleme. Persoanele afectate resimt intalarea treptată a unor dureri la nivel lombar, pelvian, urmate de disconfort la urinare, micţiuni dese. Localizarea poate fi superioară, la ambii rinichi, sau inferioară, cistita. Cistita se găseşte astăzi la o femeie din două! De accea această afecţiune are nevoie de o atenţie mai specială şi nu trebuie tratată superficial.
Dacă nu sunt depistate la timp infecţiile se pot complica rapid ducând la infertilitate, durere pelvină.etc. Cele mai frecvente afecţiuni urogenitale sunt:
  • Clamidioza sau infecţia cu Chlamydia- care este şi cea mai des întalnită, modalitatea de infectare fiind foarte uşoară: se poate contacta prin utilizarea toaletelor publice, înnotarea în piscine care nu respectă regulile de igienă. Manifestări: secreţii anormale, albicioase sau gălbui, dureri la urinare, sângerări anormale, dismenoree.
  • Candidoza vaginală- este o infecţie produsă de ciuperci. Se estimează că un procent de 20-25% dintre femeile sănătoase vor dezvolta la un moment dat o candidoză vaginală. Prin manifestările ei se numără: scurgeri anormale, abundente, cu o consistenţă brânzoasă, usturimi, mâncărimi, urinări frecvente, prurit vaginal.
  • Ureaplasma- este o bacterie care cauzează infecţii fără simptome. Cele mai grave simptome sunt infertilitatea şi litiaza renală.
  • Herpesul genital- Febra, mâncărimile şi arsurile sunt printre primele semne. Alături de terapii şi de respectarea măsurilor de igienă intimă, infecţiile urogenitale pot beneficia de tratamente naturiste. În ajutorul nostru ne vin remediile din fitoterapia indiană, produse ayurvedice din plante indiene care sunt foarte utile acestor probleme. 

1. Suplimentul alimentar natural Ayurvedic SECHURE SIROP
- conţine plante medicinale naturale indiene ce menţin echilibrul hormonal feminin, susţine fertilitatea şi este un excelent tonic al aparatului genital feminin;
-contribuie la funcţionarea normală a ciclului menstrual şi diminuează neplăcerile din acea perioadă;
-susţine capacitatea de adaptare a organismului feminin la stres, oboseală şi conferă o stare de bine;
-stop şi dereglărilor hormonale, în perioada delicată premenopauzei sau instalarea menopauzei.
Doza recomandată: 1-2 linguriţe de două ori pe zi. ( înainte de masă )
Preţ: 25 ron, 200 ml.


2. Suplimentul alimentar natural Ayurvedic SECHURE TABLETE
- susţine starea de sănătate şi buna funcţionare a aparatului genital feminin;
-contribuie la funcţionarea normală a ciclului menstrual şi eliminarea stării de disconfort în perioada menstruală;
-contribuie la întărirea rezistenţei organismului prin susţinerea digestiei, metabolismului, eliminarea toxinelor;
-echilibrează nivelul hormonal, şi are efecte benefice în echilibrul psiho-emoţional al femeilor;
-previne diminuarea densităţii osoase;
-are un aport nutriţional de minerale şi vitamine.
Doza recomandată: 1-2 tablete de două ori pe zi ( înainte de masă cu 30 min )
Preţ: 50 tablete-19 ron, 100 tablete-34 ron.


Recomand cu drag produsele mărcii Ayurmed, au produse de calitate, naturale, create la standardele europene de care se pot bucura toate persoanele! Sper că va fost de folos acest articol! Voi ce produse Ayurmed aţi folosi până acum? Aţi ştiut de ele?