vineri, 4 decembrie 2020

Idei inspirate de cadouri pentru barbati | Refuge

Saluuut și bine v-am regăsit! Articolul de astăzi se adresează atât femeilor care doresc să facă un cadou pentru partenerii lor dar și pentru bărbații care doresc să fie stilați. Ne aflăm în luna Decembrie, timpul zboară atât de repde, încât mai e foarte puțin și Moșul vine. Pe ultima sută de metri vin și eu cu o idee de cadou foarte inspirată pentru bărbați. Până acum ceva timp mi-a fost destul de greu să fac alegeri potrivite, dar cu timpul am învățat gusturile bărbaților.

Cureaua- accesoriul ce nu lipsește din garderobă

După cum v-ați dat seama, am ales să cumpăr un accesoriu ce este indispensabil din garderobă, cureaua pentru pantaloni. Și pentru că majoritatea își doresc culori închise precum negru, maro, albastru închis, am zis să merg la sigur. Cel mai mult mi-au plăcut modelele de pe Refuge, pe piață e adevărat veți găsi multe, dar atenție și la calitate. Mi-a plăcut mult și mica lor poveste, cum a luat parte acest proiect, iar semnficația brandului vine din Psalmul 38:8 ( Refuge ) ce reprezintă locul unde doresc să-și găsească liniștea cât mai mulți oameni, un loc în care găsești accesorii de cea mai bună calitate.


Aceasta m-a atras deoarece în primul rând după cum ați observat este din piele naturală, este elegantă, se asortează la orice ținută, este solidă și vine ambalată foarte frumos într-o cutie de cadou. 

Pe lângă curea în colet am găsit și un breloc, tot din piele, ce l-a încântat maxim pe fratele meu. Cu siguranță calitatea primează și asta mă bucură foarte mult. Pentru Crăciun optează pentru un cadou în tendințe, util, iar succesul cred că va fi garantat. O văd ideală pentru orice ocazie, orice antotimp. 


În această perioadă pe site-ul lor veți găsi și o reducere de 20% pentru toate produsele, trebuie să folosiți doar codul "CRACIUN20", modele au o multitudine, aveți din ce alege în funcție de gusturile persoanei. Ce părere ai de un astfel de cadou? Cui ai oferi această curea din piele?

28 de comentarii:

  1. Mulțumim pentru aceste idei de cadouri ,îmi plac ! Arată super cureaua !

    RăspundețiȘtergere
  2. Imi place mult cureaua,mi-ai dat o idee buna sa ii cumpar si eu sotului una!

    RăspundețiȘtergere
  3. Multumesc mult pentru aceste idei faine! Chiar mi-ai fost de mare ajutor!

    RăspundețiȘtergere
  4. O curea din piele naturală este mereu o bună idee de cadou pentru bărbații speciali din viața noastră.

    RăspundețiȘtergere
  5. Mulțumim pentru idei!

    RăspundețiȘtergere
  6. Chiar e o idee bună de cadou. Multumim pentru recomandare!

    RăspundețiȘtergere
  7. Bune ideile tale în asemenea perioadă, când timpul şi imaginaţia ne joacă feste.
    Mulţumesc, voi lua în calcul produsele Refuge!

    RăspundețiȘtergere
  8. E foarte faină cureaua! ❤️ Cu siguranță și soțul meu s-ar bucura de una.

    RăspundețiȘtergere
  9. E foarte faina si eleganta cureaua. Cred ca oricarui barbat i-ar placea una de genul asta.

    RăspundețiȘtergere
  10. Ce idee buna mi-ai dat, Camy 😍😍😍 si soțului meu ii va plăcea, cu siguranță.

    RăspundețiȘtergere
  11. Imi surade ideea de a-i oferi sotului o curea de piele. Imi place si faptul ca vine ambalata cu o cutie

    RăspundețiȘtergere
  12. greu cu cadourile pentru barbati! daca e al tau personal, o mai nimeresti, altfel... sunt in dilema mereu!

    RăspundețiȘtergere