Parfumul momentului -Miss Giordani Oriflame

Toată adolescenţa mea am folosit şi încă folosesc parfumuri de la Oriflame. De ce? pentru că mi se par accesibile şi pentru că le iau cu reducerea de consultant. Am încercat destul de multe până acum, dacă aş sta să le număr pe degete ar fi peste 40 de parfumuri, însă bineînţeles că am câteva pe care le ador şi le recumpăr când mai plasez câte o comandă sau sunt reduceri.

Luna aceasta şi Miss Giordani a fost la o super ofertă de Crăciun, la doar 40 lei, el de obicei fiind peste 100 lei. Gama Giordani este o gamă puţin mai scumpă, deoarece produsele sunt mai calitative iar în privinţa parfumului acesta este foarte persistent.



Parfumul a fost lansat în anul 2014. Este un parfum floral- fructat de damă. Creatorul acestui parfum este Lucas Sieuzac . Notele de vârf sunt: grapefruit alb, bergamotă de Calabria, iedera şi mango, notele de mijloc: frezie, bujor, piper roz, neroli, iar notele de bază sunt: paciuli, lemn de santal, lemn de vanilie, zmeură şi mosc.

Părerea mea despre acest parfum:

În primul rând când ne uităm la exterior vedem o sticluţă cu un design absolut interesant, de formă dreptunghiulară, cu multe detalii aurii care îl scot sublim în evidenţă. Căpăcelul este tot auriu şi conţine sigla Giordani Gold, iar pe sticluţă este imprimat numele parfumului. Ambalajul mi se pare foarte elegant, foarte fin şi feminin demn de o doamnă.



Eu îl port în această perioadă cu mare drag, nu este foarte intens, însă persistă peste 6 ore pe pielea mea, iar dacă îl aplic pe bluză îl simt şi a doua zi. Este dulce, jucăuş, elegant şi misterios, exact ce îmi place mie acum. Sticluţa are 50 ml.
Recomand cu mare drag, iar acum în această perioadă când vine nebunia cadourilor, un parfum este o surpriză minunată pentru o femeie!

Comentarii

  1. Un parfum este mereu o surpriza frumoasa de facut cadou. Eu ma bucur ca un copil cand primesc un parfum.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu