marți, 21 august 2018

Mască împotriva căderii părului

Căderea părului reprezintă o problemă cu care se confruntă multe fete, mămici indiferent de vârstă. Principalele cauze care determină căderea părului sunt: stresul, alăptarea, alimentaţia nesănătoasă, fumatul sau diferite boli..etc.
Măştile făcute în casă au devenit preferatele mele, ingredientele sunt naturale şi la îndemâna oricui. Masca pe care v-am pregătit-o pentru azi este doar din uleiuri naturale:
-ulei de ricin
-ulei de jojoba
-ulei de măsline
-ulei de cocos
-ulei de migdale
Din fiecare se pune câte o linguriţă şi se amestecă bine. Eu de obicei îmi aplic această mască pe scalp, masez cu degetele apoi îl prind într-un coc pentru a nu mă murdări cu ulei. Se ţine cam o oră, depinde cât de mult timp aveţi la dispoziţie, după care spălaţi părul în mod obişnuit.

Beneficiile uleiurilor asupra părului

1. Uleiul de ricin- hidratează şi hrăneşte părul, sporeşte creşterea părului şi oferă strălucire;
2. Uleiul de jojoba- ajută la curăţarea sebumului, normalizează părul gras, stimulează creşterea părului;
3. Uleiul de măsline-ajută la combaterea mătreţii, face părul mai strălucitor şi mătăsos;
4. Uleiul de cocos-stimulează circulaţia sângelui, asigură transportul de nutrienţi la rădăcina firelor de păr, are proprietăţi antibacteriene;
5. Ulei de migdale- face părul mai mătăsos, mai moale, mai fin şi puternic, ţine sub control căderea părului;

Sper că v-am convins şi pe voi să faceţi această mască măcar o dată pe săptămână, aceste uleiuri au foarte multe întrebuinţări! Aştept comentariile voastre, pupicei:*

37 de comentarii:

  1. Eu rar folosesc uleiurile de par pentru a ingriji parul nu imi place ca cel putin uleiul de ricin se indeparteaza greu si miroase urat :) Compensez in schimb cu cheratina lichida spray de la Anian ;)

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu prea am timp sa o prepar acasa, dar folosesc de fiecare data masca de par .

    RăspundețiȘtergere
  3. de cat timp nu mi am mai facut o masca pentru par...si ar trebui, si pentru cadere si la varfurile mele aspre. Voi incerca curand masca.

    RăspundețiȘtergere
  4. Si pe mine ma ajuta mastile din uleiuri naturale. Momentan folosesc ulei de avocado.

    RăspundețiȘtergere
  5. Chiar m-ai convins , trebuie sa o ince4rc si eu, Uleiul nu se da jos greu din par?

    RăspundețiȘtergere
  6. Sunt curioasa daca vad efecte si pe parul meu.

    RăspundețiȘtergere
  7. Si eu sunt adepta mastilor naturale si mai fac din cand in cand. Chiar o sa incerc varianta ta

    RăspundețiȘtergere
  8. Mersi mult pentru idei!! 😘 Când mai am probleme cu părul care cade voi ști la ce apelez.

    RăspundețiȘtergere
  9. Eu aplic mai ales masti din comert insa cu siguranta cele facute acasa sunt mai eficiente.

    RăspundețiȘtergere
  10. Tind sa cred ca am cel mai dificil par si la mine nu mai functioneaza nimic, caci am incercat si eu aceasta masca si nimic, parul cade in nestire.

    RăspundețiȘtergere
  11. N-am încercat aceasta masca, însă am mari probleme cu căderea parului. Foloseam varianta cu ou bătut, dar am să-i dau curs și la aceasta. Nici cum nu am reușit sa scap de aceasta problema. Poate când voi reuși sa scap de stres ☺

    RăspundețiȘtergere
  12. Intr-un timp imi faceam astfel de masti cel putin o data pe saptamana. Am cam renuntat la acest obicei si nu inteleg de ce pentru ca dadeau rezultate

    RăspundețiȘtergere
  13. N-am mai folosit ulei ca sa-mi tratez parul, desi mi s-a recomandat unt de cocos... ce sa zic, nu am fost tentata pentru ca si asa parul meu este gras.

    RăspundețiȘtergere
  14. E la fix articolul tău. De mioxidril ce zici? Încerc sa rezolv problema asta de 3 ani...

    RăspundețiȘtergere
  15. Doar uleiul de cocos l-am folosit. În combinație cu alte uleiuri,imi dau seama ca este și mai eficient.

    RăspundețiȘtergere
  16. Eu iubesc uleiul de măsline și uleiul de migdale, dar pentru păr folosesc uleiul de migdale sau combinații de uleiuri (ricin, argan, migdale și altele).

    RăspundețiȘtergere
  17. Mă mai confrunt și eu, cu probleme în ceea ce privește căderea părului. Nu prea folosesc măști pentru păr, prefer uleiul de argan.

    RăspundețiȘtergere
  18. Stiu ca aceste uleiuri ajuta foarte mult firul de par, dar si radacina. Nu mi-am mai facut masti de par de ceva timp. Am sa incerc reteta ta

    RăspundețiȘtergere
  19. Suna bine masca ta, o voi face si eu. ce idee buna!

    RăspundețiȘtergere
  20. Și eu îmi prepar mască de păr cu ulei de ricin, gălbenuș de ou și vitamina A uleioasă. Medicul dermatolog mi-a recomandat să folosesc această mască, este foarte bună atâta timp cât cauza căderii părului este externă și nu internă.

    RăspundețiȘtergere