Deodorante fără aluminiu și parabeni | Borotalco

Tot timpul anului avem nevoie de protecție, mai ales acum în sezonul cald. Deodorante găsim la tot pasul, pe toate rafturile magazinului, mai ieftine, mai scumpicele, însă nu tot ce vedeți este și ok să folosiți. Multe dintre ele conțin ingrediente care pot fi iritante, cum ar fi: aluminiul sau parabenii.
Aluminiul poate avea efecte dăunătoare, iar parabenii s-au dovedit a fi cancerigeni.

Există însă și produse foarte bune, care nu au aceste substanțe în compoziție, și sunt mai safe, iar astăzi vreau să vă ofer o alternativă foarte bună, și anume deodorantele de la Borotalco.


De unde au apărut ele?

Marca aceasta de produse a pornit din Florența, Italia, am mai testat în trecut de la ei ceva, însă nu îmi amintesc cu exactitate. Am pe cineva acolo care îmi mai trimite produse, dar nu pot să vă spun cât de mult le iubesc, fie ele deodorante sau geluri de duș cremoase.

Deodorantele Borotalco vin în mai multe variante și toate au fost concepute cu stilul vostru de viață. Astfel că vom găsi deodorant tip spray, deo-roll-on sau deodorant stick. Original e rezultatul tradiției de 141 de ani a mărcii și o combinație ideală între protecție și parfumul unic, cu note florale, citrice și esențe de vanilie și mosc.



De ce iubim aceste produse?

Aceste produse conțin pudra micronizată, adică pudra de talc, care s-a dovedit a fi bun nu doar pentru bebei. Gama având o putere mare de absorbție, rețetă fără alcooli, sau ingrediente iritante.

Deodorantul Invisible a devenit aproape favoritul fashionistelor datorită formulei sale care menține pielea uscată fără să păteze hainele, fie ele albe, colorate sau negre.

Borotalco Pure Clean este testat dermatologic în laboratoare și sunt ideale pentru pielea sensibilă, lăsând-o să respire, și oferindu-i un parfum subtil, care rezistă.

Eu am avut ocazia să primesc 3 deodorante tip spray, 3 tip rool-on, și unul stick, evident nu le-am folosit eu pe toate, ci le-am împărțit cu prietenele mele, pentru a se putea bucura și ele, căci așa se spune "dar din dar se face rai". Am păstrat însă și pentru mine varianta spray care o folosesc acasă, iar în poșetă port variantele mai mici cum ar fi stik-ul sau roll-onul.



Totodată în acel colet superb am găsit și o agendă, care va fi perfectă acum din septembrie, îmi place să fiu foarte organizată de altfel, și o sticlă de apă care are pe capac scris numele meu, cât de cuteee.

Le mulțumesc din suflet pentru aceste minunății de produse, dacă ar fi să aleg aș alege cu siguranță Borotalco, de asemenea acum le găsiți și prin magazine pentru a le încerca și voi.

Voi folosiți produsele Borotalco? Ați auzit de aceste deodorante?

Comentarii

  1. Deocamdată nu am avut ocazia sa le folosesc. Sper sa le găsesc și prin supermarketuri.

    RăspundețiȘtergere
  2. Am tot auzit de aceste deodorante. Trebuie sa le incerc si eu :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Am auzit de ele, însă nu le-am folosit încă. Dar un spray as incerca!

    RăspundețiȘtergere
  4. Valeria Chertes30 august 2019, 04:20

    Sa le folosești cu drag!

    RăspundețiȘtergere
  5. Nu știam despre această gamă. O voi încerca și eu.

    RăspundețiȘtergere
  6. As incerca aceste produse, o sa le caut si eu.

    RăspundețiȘtergere
  7. Am tot vazut in online aceste deodorante si chiar le-am ochit si in magazine... au un miros tare placut! O sa cumpăr si eu data viitoare!🥰🥰🥰

    RăspundețiȘtergere
  8. Le-am mai vazut prin social media si chiar ma tenteaza sa le incerc si eu.

    RăspundețiȘtergere
  9. Am comandat si eu un deodorant Borotalco, sunt tare curioasa cum sunt.

    RăspundețiȘtergere
  10. Eu am o transpiratie excesiva si nu am gasit pana acum un produs fara aluminiu care sa fie eficient. Voi incerca si gama asta de produse

    RăspundețiȘtergere
  11. Nu le-am folosit dar după ce am aflat despre ele, faptul ca au pudra micronizata, m-au convins ca trebuie sa le încerc neapărat.
    Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  12. Am folosit la in moment dat un deodorant spray de la ei si imi amintesc ca am fost multumita.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu