Rochițe bufante cu print floral și bluze comfy

Bine v-am regăsit dragele mele, mi-a fost tare dor să vorbim despre fashion, așa că astăzi vă prezint ultimele achiziții de pe Femme Luxe. Și de data aceasta 4 ținute minunate m-au încântat maxim, am ales culori vibrante, culori potrivite pentru acest sezon, și chiar dacă toată pandemia asta ne-a dat bătăi de cap mă bucur că totuși coletul a ajuns de departe la mine. Sincer chiar îmi pierdusem speranța știind că toate sunt închise și granițele, dar iată că e aici, și ce e mai fain e că nu m-am plimbat la poștă, ci a venit la ușă.

Rochițe cu mâneci bufante în culori primăvăratice

Doamne deci când le-am văzut pe site, am zis gata, le vreau! Nu mă puteam hotărî la culoare, așa că soțul meu m-a ajutat. Lui i-a plăcut mult culoarea de verde deschis, iar eu am optat pentru încă un roz. Știți că aceste piese sunt în tendițe anul acesta, mânecile sunt brodate minunat, cu imprimeu floral, iar restul materialului se mulează și se întinde perfect pe corp. Partea de sus recunosc, îmi place maxim, însă ar fi fost și mai bine dacă erau oleacă mai lungi. Per total achizițiile sunt bune.
Cea roz mi se pare mai ușor de asortat și accesorizat. Sunt curioasă vouă care vă place mai mult?
De asemenea aș fi curioasă și de o rochie corset dress cum mi-ar veni.



Bluză comfy oversized

Un alt articol care îmi place maxim este această bluziță foarte lejeră, călduroasă și la modă. Am ales să merg pe ceva simplu, am asortat-o cu o pereche de pantaloni negri și o geantă de la Oriflame în nuanța de turcoaz. Deși am luat-o mărimea S-M mi se pare cam lărguță dar nu mă deranjează acest fapt. Materialul este moale, de calitate, iar pe laterale din câte vedeți bluza are niște crăpături.


Bluziță neagră cu fundiță 

Și aceasta mi s-a părut tare interesantă pe site, deoarece avea acea fundiță mare în partea de sus. Cu siguranță aș putea merge lejer cu ea la servici, materialul este la fel ca și rochița, iar un detaliu care o mai face drăguță este la mâini, unde se termină tip clopot. Fiind neagră se poate asorta cum dorești. Un black lace bodysuit oare cum ar fi, tot caut unul de ceva vreme.


Cu siguranță comanda viitoare aș dori și niște pantaloni din categoria trousers sau un jeans de ce nu în ton cu vremea de afară. Sunt curioasă cum vi se par achizițiile mele? Ați comandat de pe acest site până acum?


Comentarii

  1. Bluza neagra o am și eu pe comanda acum. Cat despre rochite, tare dragute sunt!

    RăspundețiȘtergere
  2. Foarte frumoase alegerile tale ,imi plac mult de tot și rochițele ,dar și bluzele sunt deosebit de frumoase !!! Să le porți cu plăcere draga mea ! Ți-ai ales numai hăinuțe minunate !

    RăspundețiȘtergere
  3. Superbe toate😍.Dar cel mai mult și cel mai mult îmi place bluza cu funda😍

    RăspundețiȘtergere
  4. Loredana Maria3 aprilie 2020, 06:28

    Sunt superbe hainutele mai ales rochiță aceea verde ești foarte frumoasă, în ea arăți minunat să le porti cu mare drag pe toate��♥️

    RăspundețiȘtergere
  5. Imi place mult acel pulover oversized, e fix pe stilul meu si ar fi perfect pentru aceasta perioada cand e vremea numai buna de renuntat la geaca, pacat insa ca nu ne putem bucura de asta

    RăspundețiȘtergere
  6. Toate sunt frumusele si iti vin tare bine, sa le porti cu drag :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Toate sunt frumoase dar rochița verde crud mă dat gata.

    RăspundețiȘtergere
  8. Ce frumoase sunt rochițele! �� Iar bluza, superba! Minunate alegeri, să le porți cu drag!

    RăspundețiȘtergere
  9. Cele două rochii m-au tentat și pe mine, dar cu toate acestea nu le-am comandat. Acum vazand ce fain vin pe corp, parca imi pare rau. ��

    RăspundețiȘtergere
  10. Sunt superbe toate. Insa am un preferat, puloverul verde. Iti vine bine si culoarea si croiul.

    RăspundețiȘtergere
  11. Foarte drăguțe alegerile tale. Îmi plac culorile rochițelor. Sa le porți sănătoasă.

    RăspundețiȘtergere
  12. Pe mine ma fascineaza toate aceste piese vestimentare care au maneci bufante. Chiar mi se pare ca arata foarte bine

    RăspundețiȘtergere
  13. Bluza oversized este preferata mea

    RăspundețiȘtergere
  14. Bluzele astea ma poarta cu gandul la povesti cu zane si printese. Au asa o aliura speciala si romantica incat mi-e drag sa le port. Ma simt deosebita cu ele. Sa le porti cu placere.

    RăspundețiȘtergere
  15. Minunate alegerile tale! Îmi plac mult culorile, deci și piesele alese de tine. Merg pe site să aleg ceva.
    Sa le porți cu drag!

    RăspundețiȘtergere
  16. Cât de drăguțe sunt rochițele! Îmi plac foarte foarte mult.

    RăspundețiȘtergere
  17. Sper să ieșim repede din izolare să reușesc să port tinutele de primavara alese cu multa grija in toamna.

    RăspundețiȘtergere
  18. Îmi plac mult hăinuțele, și îmi place cum ți se așază pe corp! Preferatul meu rămâne, însă, puloverul oversized. Să le porți sănătoasă! :)

    RăspundețiȘtergere
  19. Foarte faine alegerile tale ! Am si eu varianta camasa a rochiei si imi place tare mult !

    RăspundețiȘtergere
  20. Foarte simpatice sunt rochitele. Cea roz e preferata mea!!

    RăspundețiȘtergere
  21. Ce culoare faina are puloverul oversized. Iti vine fenomenal. :D

    RăspundețiȘtergere
  22. Toate sunt dragute. Pe o silueta frumoase stau toate cum trebuie, ce e drept!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu