joi, 25 februarie 2021

Menținerea sănătății intime

Organismul unei femei este foarte sensibil, iar acest lucru l-am descoperit din perioada sarcinii, alăptării și pot spune că m-am confruntat și eu cu diferite probleme pe parcurs precum disconfort vaginal, infecții. Noi ar trebui să vorbim deschis despre acest subiect, însă pentru multe este tabu, iar asta nu rezolvă o reală problemă. Este esential ca igiena intimă feminină să păstreze echilibrul zonei vaginale, deci să fim atente la flora vaginală. Lactobacilii sunt bacteriile bune care reușesc, de cele mai multe ori, să țină sub control bacteriile dăunatoare și să nu le lase să prolifereze, astfel încat lucrurile sa nu degenereze.

Suplimentul alimentar Floral’aise

Este descoperit de curând și are doar două ingrediente: lactobacili și vitamina A. Acesta poate să mențină echilibrul florei vaginale și să ne scape de disconfortul intim. Floral`aise a fost creat pentru a ne asigura echilibrul interior care se vede și la exterior. Situații în care am mai avut probleme a fost când luam foarte multe antibiotice fără a mă gândi că pot avea consecințe.


Produsul se recomandă atât preventiv, cât și ca adjuvant în tratamentul diferitelor afecțiuni, în asociere cu antibiotice sau antimicotice, cum vă spuneam anterior.
Floral'aise este un supliment alimentar ce ajută din adolescență până la menopauză. Poate fi găsit în farmacii și bineinteles poate fi comandat și online, administrat pe cale orală. Se recomandă o cură de 3 luni, însă efectele se pot simți după o cură de o lună. 

Alte reguli pe care ar trebui să le urmezi

Igiena intimă trebuie efectuată o dată pe zi, sau de două ori în perioadele menstruale și trebuie făcută cu grijă. Alegeți un săpun cu PH neutru, deoarece alte produse precum geluri de duș pot provoca un dezechilibru. Folosiți un prosop moale și lenjerie intimă ce permite corpului să respire, preferabil bumbac. Asigurați-vă că vă spălați zona intimă înainte și după actul sexual pentru a împiedica înmulțirea sau răspândirea bacteriilor. 

Tu ai grijă de sănătatea initmă? Crezi că îți era de folos un astfel de supliment alimentar când ai avut diferite probleme? Nu uita! Mai bine prevenim, decât să tratăm.


21 de comentarii:

  1. Si eu am avut probleme cu o infectie urinara pe timpul sarcinii, am nisip la rinichi. Nu mi se pare un subiect tabu, din contra. Multumim pentru recomandare.

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu zic ca noi suntem mai predispuse la infectii, astfel ca e bine sa avem grija de noi

    RăspundețiȘtergere
  3. Igiena intima este foarte importanta și dacă mai avem și un ajutor în plus sub forma de suplimente și mai bine. O sa întreb și eu doctorul despre aceste suplimente.

    RăspundețiȘtergere
  4. Foarte bun pare acest supliment!! Am mai avut si eu probleme diverse si de aceea cred ca e bine sa ne protejam, mai ales cand luam antibiotice.

    RăspundețiȘtergere
  5. Sa stii ca eu chiar caut ceva potrivit. Am o operatie in zona si de atunci am nevoie de anumite ajustari ca sa mentin o flora normala in interior.

    RăspundețiȘtergere
  6. Menținerea unei flore normale în zona intimă este la fel de importantă ca orice alt echilibru al organismului. Bine de știut despre aceste suplimente care ajută sănătatea intimă.
    Mulțumesc!

    RăspundețiȘtergere
  7. Sunt niste suplimente alimentare foarte utile, bune pentru mentinerea sanatatii zonei intime.

    RăspundețiȘtergere
  8. N-am auzit de acest supliment, dar mi-ar fi de folos in mentinerea sanatatii intime. O sa le ncerc!

    RăspundețiȘtergere
  9. Sunt perfecte pentru noi femeile! Lactobacilii sunt cei care ne ajuta si chiar este un supliment alimentar care merita intreaga atentie!

    RăspundețiȘtergere
  10. Si eu incerc sa am grija de mine, dar si de igiena intima. Ma bucur sa descopar aceste produse

    RăspundețiȘtergere