duminică, 5 ianuarie 2020

De ce sa alegi scutece bio pentru bebelușul tău? Moltex

Înainte să nasc mi-am pus o mie de întrebări, ca orice proaspătă mămică. Marea întrebare a fost bineînțeles despre scutece, ce marcă vom folosi care să ne satisfacă și să nu avem probleme precum scurgerile sau iritația.

Vedeam foarte multă lume că folosește renumitul Pampers, care vine în mai multe variante. Zis și făcut le-am cumpărat și eu pe cele Premium Care, apoi Huggies cele tip scutecel, iar în primele luni ne-am înțeles bine cu ele, nici urmă de iritații. Pe măsură ce fetița înainta în luni parcă îmi doream o schimbare. Și după cum știți mămica își dorește tot ce e mai bun pentru puiul ei, astfel am apelat la scutecele bio, de la brandul Moltex, care l-am descoperit nu de mult timp.

Moltex este într-adevăr gama nr 1 în materie de scutece ecologice, fără plastic, albire cu clor ș ifără gel absorbant. Până la 50% din materiile prime utilizabile în Moltex sunt regenerabile. Compania lor folosește celuloză derivată din lemn și garantează că celuloza prelucrată în produsele lor provine din operațiuni durabile, care implică reîmpădurirea continuă.


De ce ar trebui să folosim scutece bio Moltex?

- În primul rând sunt prietenoase cu bebelușul și mediul înconjurător.
- Celuloza din Moltex nu este albită prin procese agresive, precum clorul.
- Nu conțin latex natural, deoarece acesta este suspectat cum că ar cauza alergii.
- Moltex nu conține parfumuri sau loțiuni.
- Suprafața absorbantă este tratată doar cu extract din frunze de ceai natural.
- Sunt foarte confortabile, bretelele elastice care asigură o potrivire perfectă.
- Moltex sunt perfecte pentru pielea sensibilă, și au un strat impermeabil, respirabil.


Milioane de scutece ne-biodegradabile zac în gropile de gunoi, pe la spitale, sau prin wc-uri, ceea ce contituie conducte înfundate și riscul ca bacteriile și virușii să se înmulțească. Trebuie să facem un mic pas către un viitor mai "verde".

Dacă doriți și voi să le achiziționați se găsesc în Magazinle Bebe Tei, sau online pe nutrient.ro, emag.ro, 9lunishop.ro, bbc-shop.ro. După toate cele spuse, cred că v-am convins că bebelușii noștri merită tot ce e mai bun, și aici nu vorbesc doar de scutece, totul ar trebui să fie bio, deoarece trăim într-o lume mai mult decât toxică.

Sunt curioasă câte dintre voi apelați la produsele Bio?
Cele care sunteți mămici ce fel de scutece folosiți?

25 de comentarii:

  1. Eu folosesc scutece de la Pampers de cand am nascut fetița, numai de la Pampers am folosit mersi ptr recomandare

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu am folosit acest gen de scutece,nici nu știam de existența lor ,numai pe cele de la Pampers le-am folosit și chiar nu am avut probleme cu iritația .Mulțumim pentru recomandări draga mea !💖

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu am știut de aceasta marca de scutece până acum.

    RăspundețiȘtergere
  4. Este prima data cand aud de aceasta firma, cand vom avea nevoie voi lua in considerare si propunerea ta.

    RăspundețiȘtergere
  5. am terminat de mult cu scutecele, subiect inchis pentru noi, bine de stiut pentru cei care au bebei!

    RăspundețiȘtergere
  6. Eu folosesc produse bio in proportie de 80% insa scutecele acestea nu le-am incercat. A mea, si eu, de fapt, prefer dorma chilotel ca mi se par cele mai practice, dar am ales unele fara miros, ca sunt mai ok asa.

    RăspundețiȘtergere
  7. E important ca mamicile sa foloseasca produse blande cu pielea bebelusilor :)

    RăspundețiȘtergere
  8. E foarte bine ca ati ales bio pentru fetita! Daca vor creste de mici cu exemplul acesta, vor fi determinați sa fie mai prietenosi cu mediul!

    RăspundețiȘtergere
  9. inca nu am copii, dar recomandarea e binevenita!

    RăspundețiȘtergere
  10. Nu am auzit de acest brand, ce-i drept al meu a fost bebelus acum vreo 10 ani, si atunci stiam doar cateva branduri.

    RăspundețiȘtergere
  11. Nu am încercat scutece bio, dar articolul tău mă face să mă gândesc serios la această posibilitate. Acum cumpărăm lupilu.

    RăspundețiȘtergere
  12. E important sa avem grija de sanatatea copiilor si de a noastra. Scutecele bio mi se par o alegere foarte buna. Si eu incerc pentru mine sa am alegeri mai bio in viata mea. :*

    RăspundețiȘtergere
  13. Cred că va trebui sa mă familiarizez cu termenii și să iau notițe cu privire la tot ce ține de starea bună a bebelușilor. Voi începe cu pampersii ! :)
    Mulțumesc!

    RăspundețiȘtergere
  14. Mi-ar fi placut sa aflu de scutecele astea cand purta Darius inca. O sa le recomand prietenelor cu bebe.

    RăspundețiȘtergere
  15. Am incheiat de foarte mult timp capitolul scutece...si incep si eu ca mama"pe vremea mea...erau decat de-un fel" si probabil de aceea nici nu le cunsoc pe acestea.

    RăspundețiȘtergere