Treceți la conținutul principal

6 Obiceiuri de dimineaţă care îmi fac ziua mai frumoasă

        Mulţi se întreabă ce obiceiuri am care mă ajută să am energie, să fiu veselă  pe tot parcursul zilei şi să mă simt bine. E adevărat că şi viaţa devine o rutină, te trezeşti, mergi la servici, vi acasă, mănânci şi dormi. Însă trebuie să evoluăm să facem şi ceea ce ne place ca să ne simţim bine în pielea noastră. Iată câteva din lucrurile pe care le fac eu dimineaţa:


1. Mă trezesc devreme
De obicei mă trezesc in jur de ora 6. Încerc pe cât posibil ca seara să dorm mai devreme şi nu uitaţi că este important să dormiţi măcar 7-8 ore pe noapte. Astfel când te trezeşti mintea este mult mai clară şi odihnită. Plus că "cine se trezeşte de dimineaţă, departe ajunge!"

2. Îmi aranjez patul
Acest mic ritual mă ajută să creez un ambient revigorant. Acest pas poate fi considerat un mic start de energie, o inviorare rapidă în primele minute, plus că camera arată mult mai aranjată cu patul făcut!

3. Beau o cafea sau o limonadă
Înainte de masă obişnuiesc să îmi pregătesc fie o cafea cu mult lapte, fie o limonadă cu multă lămâie, eu ador lămâia, după cum probabil ştiţi. Ajută mult să beţi multă apă!

4. Mănânc micul dejun
De când am fost mică mama m-a învăţat că micul dejun este cea mai importantă masa. De fiecare dată înainte să fi mers la şcoală îmi pregăteam cereale cu lapte sau pâine cu gem şi ceai şi le savuram. Niciodată nu sar peste micul dejun deoarece îmi oferă multă energie pentru prima parte a zilei.

5. Meditez
Petrec şi câte 10 zece minute în linişte în care încerc să mă gândesc ce voi face în ziua respectivă, de ce am nevoie şi îmi stabilesc lucrurile importante din acea zi.

6. Intru pe reţelele sociale 
Asta mă relaxează destul de mult, să intru pe Instagram, să îmi verific email-urile, să răspund pe YT la comentariile drăguţe din partea voastră care mereu mă binedispun, sau să urmăresc un clipuleţ pe youtube bineînţeles din sfera fashion-ului.

Eu vă recomand să introduceţi măcar jumătate din aceste lucruri în rutina voastră, şi ca de obicei aştept cu mare nerăbdare să îmi scrieţi care sunt şi obiceiurile voastre pe care le faceţă dimineaţa şi vă fac să vă simţiţi bine!

Comentarii

  1. Eu ma scol de la ora 5 ca sa am timp pentru a-mi bea cafeaua pe indelete. Tot de faci tu dimineata eu fac dintotdeauna. Asa m-am obisnuit.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce obiceiuri frumoase ai! Treaba cu meditația nu am mai facut-o de multtt timp... Din pacate! Te super puup!💋💋💋

    RăspundețiȘtergere
  3. Eu as dormi pana la 12 daca se poate. Iubesc somnul si prefer sa las orice alta activitate pentru somn. Somnul de dimineata in special este favoritul meu. De meditatie nu se pune problema. Nu prea ma relaxeaza activitatea asta

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ar fi super sa pot dormi si eu atata, dar nu pot::)))) obisnuinta !

      Ștergere
  4. Eu admir natura, curtea, care se schimba in fiecare zi și ma incarc pozitiv pentru intreaga zi.

    RăspundețiȘtergere
  5. Inainte de cafea nu as putea nici sa deschid ochii, daramite sa mai strang si patul. :)))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. =))))))) si eu beau cafea, dar prefer sa o beau dupa ce am facut patul si totul e aranjat!

      Ștergere
  6. Si eu ma trezesc devreme, dar daca nu as avea serviciu as dormi pana pe la 7 jumatate sau 8. Si abia atunci m-as simti odihnita cu adevarat. In rest, idem, mai putin chestia cu bautul de apa multa (nu prea inteleg eu de ce ar trebui sa-mi fortez rinichii sa filtreze tone de apa... stiu ca asa se zice, ca e bine sa bei apa multa, dar eu nu cred in gaselnita asta). Imi place internetul, ma relaxeaza, dar nu discutiile interminabile, ci pur si simplu hoinareala pe site-urile de stiri. Altfel, as vrea sa ma bucur de cat mai mult soare si de cat mai multa liniste.

    RăspundețiȘtergere
  7. Și mie îmi place să îmi fac patul!! Îmi dă un star mai bun în zi. Doresc să încerc meditația de diminată ca să fiu mai relaxată. 😘

    RăspundețiȘtergere
  8. Ador să beau cafeaua dimineața și să meditez! Încerc să mă trezesc cât mai devreme.
    DIn păcate, deși în blogging trebuie să fii super mult timp prezent online, încerc să îmi petrec mult mai mult timp fără social media. Să postez, să raspund la comentarii/întrebări, să îmi verific mail-ul, dar cât mai scurt.
    Nu de alta, dar am și alte pasiuni și vreau să le fructific mai mult.

    Mult succes în ceea ce faci!

    RăspundețiȘtergere
  9. Începând cu luna trecuta am un obicei pe care îl recomand tuturor. Apa multă dimineața chiar face minuni. Înainte ma simțeam super amețit și fără chef de viata dar acum îmi fac un ceai seara (într-o oala de 1 l) și îl consum la temperatura camerei a doua zi, dimineața. Uneori nu îl pot bea chiar tot, dar îl consum apoi pe perioada zilei.
    Încă ma lupt cu trezitul dimineața și insomniile. Mi-ar plăcea sa reușesc și eu la 6 AM.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Pure Stem de la Green Lab

După ce am testat gama Pure Stem pentru ten de la Green Lab Cosmetics de mai bine de două săptămâni, a venit momentul mult aşteptat să vă vorbesc puţin despre ele!

Ca o mică introducere, această gamă conţine 3 produse şi anume: crema de zi, lapte demachiant şi cremă de noapte. La început nu ştiam nimic de aceste produse, nici nu prea auzisem de ele, însă am văzut că sunt destul de populare pe Instagram, şi am vrut să le încerc şi eu.
Produsele au ingrediente foarte bune, ma surprins ambalajul acestora şi se vede că totuşi au fost gândite ok. Puteţi să le comandaţi direct de aici.




Formulele produselor sunt extrem de curate iar ingredientele sunt benefice pentru piele, conţin vitamine, ulei din sâmbure de struguri şi multe altele. Preţurile sunt foarte accesibile, demachiantul 26 lei iar cremele 48-49 lei. Parfumul acestora deşi se simte, nu foarte puternic, mie îmi place foarte mult şi nu am o problemă cu asta.

Laptele demachiant are o textură cremoasă, este prima dată când folosesc un a…

Produse Cien, merită sau nu?

Hello dragele mele, astăzi vreau sa vă povestesc despre experienţa mea cu câteva dintre produsele de la Lidl din gama Cien, dacă mi-au plăcut, dacă merită sau nu cumpărate. Eu am început să le testez de anul acesta deoarece la noi in cartier s-a deschis acest supermarket şi am zis de ce nu.. Produsele pe care vi le voi prezenta sunt de îngrijire mai mult, deoarece cele de makeup nu pot spune că m-au atras, însă nu se ştie niciodată, poate revenim cu partea a doua.. Şi voi începe astfel..


În primul rând vreau să vă spun că aceste produse sunt foarte accesibile ca preţ, chiar reduse.. iar Cien vă oferă o gamă variată de produse de îngrijire pentru păr, corp, ten atât pentru femei cât şi pentru bărbaţi.

Apa micelară: cu acest produs sunt într-o relaţie de iubire-ură. De ce? îmi place deoarece este delicată cu tenul, însă parcă îmi simt faţa uşor lipicioasă după ce o folosesc. Îndepărtează uşor impurităţile însă dacă aveţi un machiaj mai rezistent trebuie să însistaţi. Preţul ei a fost und…

Gloves in a Bottle - crema minune

De ceva timp am început să testez o cremă foarte cunoscută şi lăudată de bloggeri, Gloves in a Bottle, aşa că astăzi vă spun şi experienţa mea cu acest produs, cum se descurcă  şi dacă merită cumpărată!
Această cremă formează un scut ce funcţionează ca o "pereche invizibilă de mănuşi", de aici şi numele.

Ce spun ei despre produs...
Gloves in a Bottle este o loţiune de protecţie care pătrunde în straturile de pe suprafaţa pielii creând un strat de protecţie şi menţinând hidratarea naturală. Ajută la prevenirea pierderii uleiului natural şi hidratării naturale care protejează straturile profunde ale pielii, lăsând-o moale şi suplă.
Gloves in a Bottle menţine funcţionarea stratului exterior al pielii atât de bine încât acesta poate respira şi transpira în mod natural. Aceasta nu se ia la spălat cum fac loţiunile sau cremele hidratante convenţionale.
Este ideala pentru: piele uscată, piele crăpată, eczeme, dermatite de contact, alergii ale pielii, probleme ale pielii, alergii la …