joi, 2 ianuarie 2020

Gustări sănătoase pentru bebeluși | NutriPuffs Nestle

Ce te faci dacă ești pe fugă, iar bebelușului tău i se face fomiță? Niciodată nu am fost adepta unor gustări precum chipsuri, covrigi, ci am încercat să îi ofer ceva hrănitor și special create pentru ei.

De curând am avut ocazia să testăm NutriPuffs de la Nestle, nu știam de ele, până ce am fost selectată prin intermediul celor de la Buzzstore. Am primit astfel o mulțime de cutii special pentru bebelușii de peste 8 luni, cereale cu diferite arome. Vă dați seama cât de încântată a fost fetița mea..
Ne-am așezat frumos în fața bradului și ne-am pus să studiem, și să gustăm din fiecare câte puțin.


Cerealele NaturNes Bio NutriPuffs, sunt gustări de calitate organică, potrivite pentru mânuțele mici ale bebelușilor. Îi învață de asemenea să se hrănească singuri, printr-un mod distractiv.

Vă ziceam că vin în numeroase variante, iar preferatele noastre sunt cele cu banană în formă de steluță sau cele cu zmeură. Găsiți de asemenea și cu morcov, roșii și sunt ideale până la vârsta de 24 luni. Le adorăm pur și simplu, fetița este atât de entuziasmată, încât am început să hrănim și păpușile cu aceste gustări din cereale concepute din fructe și legume.



De ce să îi oferi bebelușului NutriPuffs?

- Conțin Vitamina B1
- Au un aport mare de substanțe nutritive
- Sunt coapte și nu prăjite
- Sunt fără sare, zahăr, coloranți sau conservanți
- Au o textură fină, se topesc în guriță și au forme distractive

Sunt curioasă voi ce oferiți puiuților voștrii între mese? Ați apela și voi la aceste gustări de la Nestle?




21 de comentarii:

  1. Nu le-am încercat pe acestea, dar am luat niște biscuiți dela ei și sunt tare gustoși.

    RăspundețiȘtergere
  2. Nestle a fost pe primul loc când era Alexutu mic...au produse gustoase și complexe în vitamine.

    RăspundețiȘtergere
  3. Mulțumim pentru recomandare!

    RăspundețiȘtergere
  4. Sora mea ii cumpara copiilor numai gustări de la Nestle, am gustat și eu, nu sunt rele deloc.

    RăspundețiȘtergere
  5. Inca nu am copii :) dar cand va fi cazul voi apela si eu la gustari naturale sau cat mai aproape de ceea ce se gaseste in natura

    RăspundețiȘtergere
  6. Chiar si pentru mine, par delicioase. Multumesc pt sfat. O sa imi amintesc de tine cand imi vine timpul :))

    RăspundețiȘtergere
  7. Cred că sunt foarte bune și oricărui copilaș îi plac aceste produse ! Să le pape sănătoasă prințesica ,să se facă mare !❤🤗

    RăspundețiȘtergere
  8. Cu siguranta, sunt sanatoase si pe placul copiilor, cand era al meu mic, foloseam si eu gama Nestle

    RăspundețiȘtergere
  9. Nu am copil, dar am văzut niște pufuleți super buni la Bebe Tei (de acolo cumpăr multe produse).
    Am uitat complet numele bradului.
    Știu că erau fără gluten, cu coloranți din legume și în diferite forme.
    Mi-am luat și eu și sunt minunați.

    RăspundețiȘtergere
  10. Sunt interesante aceste produse, o sa le incercam si noi cand va fi cazul.

    RăspundețiȘtergere
  11. Am tot auzit de Nutri Puffs. Ma bucur ca exista si idei sanatoase pentru cei mici. Cei de la Nestle au produse bune!!

    RăspundețiȘtergere
  12. Nu i-am dat celui mic aceste gustari de la Nestle dar ma bucur sa aflu de ele.

    RăspundețiȘtergere